vineri, 3 mai 2013

Testimoniale: semnificația Zilei Diecezane a Tineretului, Pildești


„Sărbătoarea tinerilor la nivel diecezan, care anul acesta are loc în parohia noastră, Pildeşti, trebuie să fie considerată în cadrul mai larg al sărbătoririi Zilei Tineretului la nivel mondial, eveniment care anul acesta marchează cea de a XXVIII –a aniversare şi va avea loc la Rio de Janeiro, în Brazilia. Fericitul Ioan Paul al II-lea, care a iniţiat aceste întâlniri, a dorit să le ofere posibilitatea tinerilor de a se apropia mai mult de Isus Cristos şi de a deveni martori ai credinţei în mijlocul unei societăţi aflate într-o continuă schimbare. Consider că participarea la o astfel de activitate, dacă este bine pregătită şi trăită în spirit de credinţă, constituie un prilej extraordinar pentru tineri de a creşte în valori precum: credinţă, fraternitate şi slujire.  Isus Cristos  trebuie să rămână mereu Izvorul din care tinerii  să-şi potolească setea de divinitate şi transcendent şi să-şi hrănească mereu credinţa. Această credinţă trebuie să fie mărturisită în mod comunitar, deoarece toţi suntem fii ai aceluiaşi Tată şi fraţi în Cristos Isus şi să devină slujire-misiune în favoarea celor mai nevoiaşi dintre semenii noştri.”

Fr. Vicentiu Ghiurca FSC


„Semnificatia Zilei Tineretului?
Pentru mine, ca tânără, această zi a fost una în care întotdeauna am câștigat ceva. Deși nu am participat la foarte multe Zile ale Tineretului (Bacău,Cleja și Butea), mereu am plecat cu sufletul încărcat de bucurie pentru că am întâlnit tineri care erau ca o rază de soare în întuneric, care prin zâmbetul  lor îți aminteau că nu este singur și că doar împreună credința noastra poate învinge răutatea din lumea întreagă.

Cum ne pregătim pentru ziua de mâine?
Primul cuvânt care îmi vine în minte este BUCURIE. Da, așa ne pregătim, cu multă bucurie,  pentru că fără bucurie nimic nu se poate desfășura cum trebuie, dar deși bucuria stă la baza, nu pot omite MUNCA, în acest moment mă simt un pic obosită pentru că de dimineață muncim pentru a face din biserica noastră un colț de paradis. Sper ca tinerii care vor veni  să se simtă cu adevarat într-un colț de paradis, iar Maica Domnului să le întărească credința pentru ca plecând de la noi să poată vesti cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu!”

Dămoc Otilia - Voluntar Pildești

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu